Cum alegi cea mai bună hrană hipoalergenică pentru câini?

Atunci când cățelul tău nu se simte bine, starea ta se va schimba deoarece un câine slăbit, cu tristețe în ochi și care nu dă din codiță are cel mai probabil o problemă de sănătate. În continuare vei afla despre alergia la câini și cum să recunoști și să alegi cea mai bună hrană hipoalergenică pentru câini.

Dacă ai un câine pofticios, nu te lăsa intimidat și nu îi oferi mâncare din farfuria ta deoarece aceasta poate să îi provoace probleme digestive și alergii. Dacă animăluțul tău se confruntă cu o astfel de problemă trebuie să știi că va avea nevoie de o dietă specială. 

Alergia la câini

Alergia este reacția pe care organismul o are la un anumit tip de aliment sau substanță pe care le consideră periculoase. De asemenea este și o reacție pe care o provoacă un factor cu potențial alergen, cum este praful, puful, polenul, sporul de mucegai sau acarienii.

Îți vei da seama că patrupedul a intrat în contact cu ceva care îi provoacă alergie deoarece va strănuta, se va scărpina excesiv și astfel își va forma răni superficiale sau profunde. 

Alte simptome pe care câinele le poate prezenta sunt: mătreață, dermatită și alte probleme ale pielii, blană și piele cu aspect gras, stare de apatie, afecțiuni ale urechilor și aspectul murdar al acestora mai tot timpul și senzație de disconfort la nivelul lăbuțelor sau a cozii.

Dacă însă, cățelul mai prezintă și simptome precum greață, vomă și diaree, atunci va trebui să te duci urgent cu el la medicul veterinar.

cea mai bună hrană hipoalergenică pentru câini

Alimentație pentru câinele cu alergie

Dacă observi la câinele tău simptomele enumerate mai sus, prezintă-te cu el la medicul veterinar pentru ca acesta să îți spună exact ce problemă are. După diagnostic, medicul veterinar îi va prescrie un tratament pentru tipul de alergie pe care acesta îl are.

Dacă alergia este provocată de un aliment, medicul îți va spune să excluzi acel aliment din dieta câinelui și îți va prescrie un regim alimentar pentru acesta format din hrană uscată și snakuri speciale pentru câinii care suferă de alergie.

Cum alegi cea mai bună hrană hipoalergenică pentru câini?

Atunci când alegi hrana hipoalergenică pentru cățelul tău uită-te cu atenție pe etichetă pentru a descoperi ingredientele pe care aceasta le conține. Evită să cumperi mâncare vrac pentru că nu știi condițiile în care aceasta a fost depozitată și îi poate face rău câinelui tău.

Hrana hipoalergenică este special concepută pentru a reduce și pentru a combate alergiile. Aceasta conține un număr redus de ingrediente pentru ca riscul ca patrupedul să dezvolte o reacție adversă la unul din ele să fie scăzut.

Pe eticheta mâncării nu vei găsi carnea de vită sau carnea de pui sau orice aliment care în mod normal predispune patrupedul la alergii. Ingredientele pe care le vei găsi pe etichetă sunt de regulă mai puțin cunoscute cum ar fi: faina de miel, ficat de pui hidrolizat, ulei de limba-mielului, soia hdrolizată, pulpă de sfeclă ș.a.. Hrana hipoalergenică trebuie să poată oferi alternative hidrolizate pentru alimente.

După ce ai introdus în dieta câinelui tău hrană hipoalergenică, ar trebui să observi o schimbare în bine a acestuia.

Acest tip de alimentație îl va ajuta să se stabilizeze și va contribui la refacerea organismului deoarece nu conține ingrediete cu factori alergeni.

În hrana hipoalergenică vei găsi toate mineralele, viataminele și toți nutrienții necesari de care câinele are nevoie și în același timp va fi protejat de alergii.

Concluzie

Alergia este o afecțiune pe care nu o poți face să dispară, dar pe care o poți ține sub control cu ajutorul unei alimentații speciale. 

Cea mai bună hrană hipoalergenică pentru câini ți-o va recomanda medicul veterinar după ce acesta stabilește exact cauza sau cauzele exacte ale alergiei câinelui tău. Ține cont de sfaturile pe care acesta ți le va oferi pentru ca patrupedul tău să se simtă mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *